Rusia Unită, partidul politic creat pentru a-l sprijini pe preşedintele Vladimir Putin, a anunţat planuri legislative de înăsprire a controversatei legi privind agenţii străini, în încercarea de a reprima mișcările dizidente din Rusia, transmite DPA citată de Agerpres.
Mai exact, unul dintre membrii acestui partid, Vasili Piskariov, a scris pe Telegram că o nouă versiune a legii a fost introdusă luni în parlament. Conform noului proiect de lege, termenul de „agent străin” va fi aplicabil pe scară largă.
Conform legii în vigoare acum, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de presă sunt obligate să afişeze clasificarea de „agent străin” pe toate publicaţiile, dacă acestea primesc bani din afara Rusiei. Potrivit modificărilor care vor fi aduse, simpla acuzare a cuiva ca fiind „sub influenţă străină” va fi suficientă pentru ca persoana sau organizația să primească această etichetă.
Potrivit Moscovei, un stat străin sau o organizaţie internaţională poate influenţa pe cineva din Rusia „prin constrângere sau persuasiune”. Este doar ultima măsură a autorităților rusești într-o serie de schimbări făcute în ultimele luni pentru a monopoliza presa din Rusia și a elimina vocile independente. Novaya Gazeta, spre exemplu, a fost forțată să își închidă redacția din Moscova din cauza legilor date de Kremlin care limitează puternic libertatea presei.
Acum, potrivit noii legi, jurnaliştii şi instituţiile media afectate de lege vor trebui să ataşeze publicaţiilor un avertisment conform căruia materialul a fost produs de un „agent străin”. De asemenea, cei afectaţi nu vor mai avea voie să organizeze reuniuni publice, să predea, să participe la licitaţii publice sau să primească subvenţii.